Este registrul comertului un "tribunal" in sensul Art 6 CEDO?

Scurta prefata:

CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) este o instanță judiciară internațională, creată în anul 1959, cu sediul în Strasbourg, Franța.

Rolul său principal este de a veghea la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum sunt ele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adoptată în 1950 de către statele membre ale Consiliului Europei.

În analiza cazurilor, CtEDO preferă o abordare mai puțin formală și mai pragmatică, concentrându-se pe efectele reale ale acțiunilor statelor asupra drepturilor și libertăților individuale, mai degrabă decât pe aspectele strict procedurale sau tehnice ale legislației naționale.

Această perspectivă îi permite Curții să interpreteze Convenția într-o manieră dinamică și evolutivă, adaptată la realitățile și provocările societății contemporane.

Teoretic, hotărârile CtEDO sunt obligatorii pentru statele membre care au ratificat Convenția, inclusiv România. Conform articolului 46 din Convenție, statele părți se angajează să se conformeze hotărârilor definitive pronunțate de Curte în litigiile în care ele sunt parte.

Aceasta implică nu doar plata unei eventuale satisfacții echitabile acordate de Curte, ci și adoptarea măsurilor individuale și generale necesare pentru a remedia încălcările constatate și a preveni încălcări similare pe viitor.

În practică însă, punerea în aplicare a hotărârilor CtEDO depinde în mare măsură de voința politică a statelor și de mecanismele de supraveghere și presiune existente la nivel european.

Deși Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei monitorizează executarea hotărârilor, nu există sancțiuni directe și automate pentru nerespectarea lor, în afara presiunii politice și diplomatice.

Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, statele iau măsuri pentru a se conforma deciziilor Curții, fie și cu întârzieri sau implementări parțiale, pentru a evita daune reputaționale și a demonstra angajamentul față de sistemul european de protecție a drepturilor omului.

Ce este Articolul 6 CEDO?

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Hotărârea trebuie sa fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreagă durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) garanteazădreptul la un proces echitabil. Acesta este unul dintre cele mai importante și mai des invocate articole ale Convenției, acoperind atât procedurile penale, cât și pe cele civile.

În esență, Articolul 6 prevede că orice persoană are dreptul ca judecarea cauzei sale să se facă în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.

Principalele garanții oferite de Articolul 6:

1. Dreptul de acces la o instanță:Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-și apăra drepturile în fața unei instanțe, indiferent dacă este vorba de un litigiu cu o altă persoană sau cu statul.
2. Dreptul la un proces public:Cu excepția unor situații speciale (ex: protecția minorilor, a vieții private), ședințele de judecată trebuie să fie publice, asigurând transparența actului de justiție.
3. Dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil:Procesele nu trebuie să se prelungească nejustificat de mult. Durata rezonabilă se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, comportamentul părților și al autorităților, precum și de miza litigiului.
4. Dreptul la o instanță independentă și imparțială:Judecătorii trebuie să fie independenți față de puterile executivă și legislativă, precum și față de părțile din proces. De asemenea, aceștia trebuie să fie imparțiali, adică să nu aibă prejudecăți sau interese personale în cauză.
5. Prezumția de nevinovăție (în materie penală):Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi legal stabilită. Sarcina probei revine acuzării.
6. Dreptul la apărare (în materie penală):Orice acuzat are dreptul de a fi informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa. De asemenea, are dreptul de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, de a se apăra singur sau de a fi asistat de un avocat, de a interoga martorii acuzării și de a obține audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, precum și de a fi asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.

Important de reținut:

• Articolul 6 se aplică atât procedurilorpenal, cât și celorcivil(inclusiv litigiilor de natură administrativă, disciplinară etc.).
• Garanțiile oferite de Articolul 6 suntinterdependentși trebuie interpretate în ansamblul lor.
• Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat ojurisprudență vastăîn aplicarea Articolului 6, oferind numeroase clarificări și interpretări ale acestor garanții.
• CtEDO poate sa constate ca unele masuri incalca in mod vadit art 6, dar in acelasi timp sa constate ca altele sunt conforme, chiar daca aparent contravin Art. 6. Motivul este ca unele din masuri sunt luate pentru a balansa anumite drepturi, si a atinge un echilibru optim intre toate drepturile, in contextul spetei.

Se aplica Art 6 CEDO si procedurii de inregistrare in registrul comertului?

Nu putem nega ca exista o discutie despre aplicarea reala a Articolului 6 CEDO in relatie cu registrul comertului, intrucat tema este pe de-o parte complexa, pe de alta parte tine de aspecte civile iar nu penale, iar procedura sta la limita dintre o procedura strict administrativa si una ce tine de exercitarea (sau limitarea exercitarii) unor drepturi civile - iar refuzul / nesolutionarea are efect de facto de a limita exercitarea acestor drepturi.

Scopul preventiv se aplica spre exemplu in cazul refuzului de a inregistra pentru ca activitatea ar fi reglementata, persoana nu ar avea dreptul sa isi infiinteze o societate fara o solutie prealabila a unei instante, etc).

Natura "civilă" a drepturilor și obligațiilor implicate

Procedura de înregistrare în registrul comerțului, deși guvernată de norme de drept administrativ, are implicații directe asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale solicitanților.

Înmatricularea unei societăți, modificarea actelor constitutive sau radierea acesteia afectează în mod direct drepturile patrimoniale ale asociaților/acționarilor, precum și capacitatea acestora de a desfășura activități economice.

Astfel, se poate susține că procedura de înregistrare are ca obiect o "contestație" privind "drepturi și obligații cu caracter civil" în sensul articolului 6 CEDO (a se vedea, mutatis mutandis, König c. Germaniei, 1978; Benthem c. Țărilor de Jos, 1985).

Caracterul decizional al procedurii

Registratorii din cadrul oficiilor registrului comerțului au competența de a examina cererile de înregistrare, de a verifica îndeplinirea condițiilor legale și de a pronunța încheieri executorii prin care admit sau resping cererile.

Această putere decizională, care afectează în mod direct drepturile și obligațiile solicitanților, conferă procedurii un caracter jurisdicțional, apropiind-o de sfera de aplicare a articolului 6 CEDO.

De la faptul ca registratorul face o analiza nu doar formala, ci si subiectiva asupra legalitatii unor activitati, validitatii juridice a unui statut / contract de societate (care sunt veritabile acte civile intre parti), la faptul ca acestia decid asupra lor prin incheieri, nu putem nega existenta unui caracter decizional.

Caracterul executoriu al încheierilor registratorului

Încheierile registratorului sunt executorii, ceea ce înseamnă că pot fi puse în aplicare fără a fi necesară o validare prealabilă din partea unei instanțe judecătorești. Acest aspect accentuează caracterul decizional al procedurii și necesitatea respectării garanțiilor unui proces echitabil.

Contestarea in instanta nu suspenda executarea lor, si mai mult, in cazul analizei hotararilor registratorilor, lipseste recursul ca cale de atac, subliniind mai tare faptul ca ONRC este o cvasi-instanta de judecata in sensul conventiei.

Istoria institutiei si tranzitia de la judecatorul delegat la registratori

Trebuie adus in discutie si faptul ca s-a realizat o tranzitie de la un judecator delegat la registratori, cea ce iar pune in discutie caracterul registratorului dpdv. al aplicarii Articolului 6 CEDO.

Procedura anterioara nu era una contencioasa, dar clar era o procedura de judecata, fiind guvernata de codul de procedura civila si de fosta lege a registrului comertului.

Directiva (UE) 2019/1.151 a schimbat putin modul de functionare al registrului comertului, cu aparenta de a dori transformarea procedurii in una pur administrativa.

Totusi, legiuitorul roman nu a renuntat la procedura anterioara in totalitate, ci doar a adaptat-o, fara sa elimine prea multe dintre verificarile anterioare, care acum doar sunt delegate unui altfel de decident - registratorul.

Cum analizele CtEDO nu sunt niciodata pur formaliste, o analiza ar determina probabil ca in continuare discutam de o procedura care se subscrie Art 6 CEDO.

Jurisprudența CEDO

CtEDO a statuat în repetate rânduri că articolul 6 CEDO se aplică și procedurilor administrative care au un impact direct și semnificativ asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale persoanelor (a se vedea, mutatis mutandis, Ringeisen c. Austriei, 1971; Sporrong și Lönnroth c. Suediei, 1982).

Inregistrarea in registrul comertului este o procedura de facto necesara pentru desfasurarea de activitati lucrative in mod independent. In timp ce codul civil prevede alte formalitati, precum antrepriza, ea este rareori utilizata si descurajata activ de catre institutiile statului.

Putem astfel sa spunem ca drepturile care sunt "judecate" de acestia sunt de o anume importanta facand astfel probabil aplicabila jurisprudenta CEDO.

Cateva argumente contra aplicabilitatii Art 6 CEDO

In primul rand, procedurta de înregistrare în registrul comerțului este reglementată de norme de drept administrativ și se desfășoară în fața unei autorități administrative, nu a unei instanțe judecătorești obisnuite. Desi consideram acest argument slab, el trebuie adus in discutie.

In al doilea rand, lipseste o dezbatere orala si contradictorie traditionala, ea fiind substituita de audienta publica, care o permite. In timpul audientei, dezbaterea are loc, iar actele depuse la dosar poarta locul de memorii, concluzii.

Nu putem insa sa argumentam ca aceasta diferenta este de natura sa schimbe incadrarea, intrucat si in dreptul comun, institutia cererii de valoare redusa (CVR) permite judecarea fara prezenta fizica si dezbaterile orale. Se pot observa paralele foarte evidente intre institutia CVR si procedura de inregistrare in registrul comertului.

Finalmente, deciziile registratorului pot fi atacate în fața instanțelor judecătorești, ceea ce ar putea fi considerat o garanție suficientă a dreptului la un proces echitabil.

Totusi, acest argument este slabit de caracterul executoriu al solutiilor registratorilor, care face imediat aplicabile solutiile registratorilor. Mai mult, textul de lege da de inteles faptul ca legiuitorul (european + roman) au avut in vedere tocmai construirea unei cvasi-instante prin care registratorul devine un veritabil judecator al unor drepturi civile.

Este registratorul un "judecator" iar institutia inregistrarii un "tribunal" in sensul CEDO?

În opinia noastră, întrebarea se lovește de un răspuns nuanțat - da în sensul convenției, chiar daca in sensul legislatiei internationale institutia este una pur administrativa.

De la faptul că aceștia au măsuri de protecție similare magistraților, care să interzică influențarea lor în procedura decizională, până la faptul că aceștia s-au substituit fostului judecător delegat, la faptul că aceștia judecă executoriu exercitarea unor drepturi subiective (dreptul de a înregistra o societate după înființarea ei), este aproape evident că registratorii pot fi definiți ca "tribunal".

Discutăm însă de o procedură distinctă celei generale, care simplifică și oarecum limitează gradul de aprofundare pe care registratorii îl au asupra înregistrării în registrul comerțului.

Astfel, nu putem discuta că în dreptul autohton avem parte de o procedură judecătorească, dar procedura administrativă trebuie să beneficieze de măsurile prevăzute de CEDO pentru a asigura că "procesul" este unul echitabil. Multe dintre aceste măsuri sunt deja existente în textul de lege.

Ce implică asta pentru registratori si ONRC?

In primul rand, ONRC devine obligat sa ofere registratorilor cadrul necesar pentru a putea decizie impartiala si independenta de puterea executiva - adica registratorii sunt supusi doar legii (asta include si actele normative).

Ei nu sunt insa supusi circularelor si alte norme interne care nu pot substitui sau adaugi / clarifica modul de interpretare al unei legi sau a altui act normativ cu putere de lege.

Actele administrative normative, sa ne aducem aminte, nu pot clarifica sau adaugi la lege, ci doar opera pentru clarificarea unor aspecte acolo unde legea da aceasta putere autoritatii administrative.

Desi cele descrise in paragraful anterior sunt prea frecvente in Romania, ele sunt acte nelegale, si daca determina incalcarea legii sau "eludarea" ei intr-un mod care sa prejudicieze pe cineva, ele pot chiar atrage raspunderea penala, deci, nu sunt permise, si nici de recomandare.

Deci, registratorii nu pot fi constransi in a decide intr-un anume fel, ci pot fi maxim sanctionati daca se dovedeste ca acestia incalca legea, intr-un mod similar functionarii unui corp de control al magistratilor (eg: Inspectia Judiciara), ideal fara a lua exemplul national al acestui corp. Totusi, ONRC trebuie să implementeze mecanisme de control intern pentru a verifica modul în care registratorii respectă garanțiile procedurale în exercitarea atribuțiilor lor, aspect deja acoperit la nivel institutional.

ONRC trebuie să se asigure că procedurile interne și regulamentele de funcționare respectă garanțiile prevăzute de articolul 6 CEDO, adaptate la specificul procedurii de înregistrare în registrul comerțului.

Institutia are obligația de a asigura formarea profesională adecvată a registratorilor, inclusiv în ceea ce privește cerințele articolului 6 CEDO și jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.In al doilea rand, registratorii devin obligati sa motiveze in mod real cererea folosind temeiurile juridice aferente, precum si explicatia privind aplicarea acestora la starea de fapt si de drept analizata. Acest aspect, desi deja prezent, este momentan vag si nu respecta aceste obligatii in mod real pentru multe din deciziile date.

In al trelea rand,registratorii trebuie să soluționeze cererile de înregistrare într-un termen rezonabil, evitând întârzierile nejustificate. Acest aspect este deja prevazut in lege (si in cea europeana, si in aplicarea la nivel national).

In al patrulea rand, si foarte important, solicitanții trebuie să aibă posibilitatea de a-și prezenta cauza în mod efectiv, de a depune documente și de a formula observații. Chiar dacă procedura este în principal scrisă, registratorii ar trebui să permită, în cazuri justificate, audierea solicitanților sau a reprezentanților acestora.

Solicitanții trebuie să aibă acces la documentele relevante din dosar și să aibă posibilitatea de a răspunde la eventualele obiecții sau argumente formulate de alte părți interesate sau de registrator.

Deci, este interzisa decizia luata pe baza protocoalelor interne, care nu poate fi supusa contradictorialitatii.

În sfârșit, ONRC trebuie să asigure transparența procedurii de înregistrare, inclusiv prin publicarea încheierilor registratorilor și a altor documente relevante, în măsura în care acest lucru este compatibil cu protecția datelor cu caracter personal și a altor interese legitime.

Acest aspect este deja acoperit de publicarea in Monitorul Oficial si Buletinul Electronic al Registrului Comertului.

Concluzie?

In concluzie, trebuie subliniat ca ONRC se afla la granita dintre o institutie publica si un tribunal. ONRC are practic obligatia de a oferi registratorilor toate uneltele necesare desfasurarii activitatii, neexistand o relatie de subordonare traditionala intre directorul ONRC si registratori, ci una de colaborare si control, similara celei avute de CSM.

Modul in care acest aspect se aplica asupra altor tratate internationale si dreptul national este de dezbatut, intrucat statele au dreptul in general sa stabileasca propriile mecanisme juridice, cat timp ele nu afecteaza intr-un fel respectarea obligatiilor asumate prin conventii, tratate, etc.